FANTEZIE ÎNTRE DOUĂ ABISURI

mă așez pe o culme de viață și simt că trăiesc.

privesc în jur și respir liniște:

mă odihnesc pentru că mai trebui' să urc;

privesc în jos și respir zgomot:

sunt ceilalți ce țipă speriați să cobor... ce gloată!

privesc în sus și simt că muzica aștrilor mă cheamă:

"urcă la noi!" - aș vrea, dar cum?

dacă stau pe loc amețesc și-o să cad.

mai bine cobor și-mi cumpăr o scară.

 Toamna s-a instalat ca o regină autentică, iar clopoțelul anunță că școala a început de ceva vreme... Vacanțele sau concediile parcă nici și nu au fost, dovadă certă a faptului că timpul s-a scurs cu rapiditate.

Acum resimți nostalgia verii prelungite în toamnă, chemarea stelelor și a frunzelor pătate de rugină, sentimente care ne însoțesc, pe unii, din copilărie... O parte din suflet rămâne să rătăcească liber la țară, refuzând să uite frumusețea anotimpului cald și acceptând vacanța prelungită dincolo de timpul realității.

 Departe de zgomotul orașului, de agitația ce ne secătuiește puterile, viața la țară înseamnă liniște, regăsire, echilibru interior, seninătate sufletească, înclinație spre comunicarea cu propriul suflet și cu Dumnezeu... La țară, mai precis la Drajna, timpul se scurge încet și frumos, iar spiritul este mai pur, mai dornic de înălțare către cer. Citându-l pe Lucian Blaga,

 Decembrie este luna care anunță, an de an, fără excepție, sosirea sărbătorilor de iarnă...

Este emoția unui întreg anotimp.

Este fulgul de nea care cade pe obrajii fragezi ai copiilor, este sania copilăriei care ne cheamă pe derdeluș ...

Este febra căutării cadourilor ascunse prin te miri ce cotloane, este bradul împodobit care , în fiecare an , ne încântă cu sclipirea de diamant a luminilor...