Departe de zgomotul orașului, de agitația ce ne secătuiește puterile, viața la țară înseamnă liniște, regăsire, echilibru interior, seninătate sufletească, înclinație spre comunicarea cu propriul suflet și cu Dumnezeu... La țară, mai precis la Drajna, timpul se scurge încet și frumos, iar spiritul este mai pur, mai dornic de înălțare către cer. Citându-l pe Lucian Blaga,
" Eu cred că veșnicia s-a născut la satAici se vindecă setea de mântuire".
În acest loc trăiești emoția clipei, a calmului continuu, a bucuriei înălțătoare; trăiești senzația timpului care stă în loc, a uitării de sine, a contopirii cu spiritul naturii și cu divinul. De aceea, simți că nu îți mai dorești nimic, că tot ceea ce trăiești conștient este mai mult decât sperai să crezi.
Aerul curat, natura mereu aceeași, dar totuși alta îți încântă toate cele cinci simțuri, în fiecare moment al zilei ...
Dimineața, cocoșii se grăbesc parcă să te trezească, amintindu-ți că nu trebuie să pierzi răcoarea revigorantă, răsăritul soarelui sau cântecul păsărilor, înțeles numai de cei atenți la vibrația naturii.
Întreaga zi trăită la țară îți aduce bucuria nesperată a unui cer senin, a unui soare dogoritor, a unor vagi adieri de vânt, a dealurilor acoperite de flori și iarbă în care se ascund și concertează insectele. Zumzetul albinelor ieșite cu devotament și răbdare la strânsul polenului, dar și țârâitul constant al greierilor îți încântă auzul, transpunându-te într-o lume ireală, unde frumosul și binele, calmul și armonia, bucuria și lumina se întâlnesc.
Relieful și poziționarea geografică fac din Drajna un loc aparte. Aici ai posibilitatea de a alege între soarele generos în căldură și umbra oferită, tot cu dărnicie, de copacii din preajma apei. Susurul gârlei îți gâdilă timpanul, făcându-te să te gândești la basmele copilăriei, la trecerea inevitabilă a timpului, la "tot ce-a fost ori o să fie". (M. Eminescu).
Apa, prin limpezimea și clipocitul ei în drumul numai de ea știut, îți aduce aminte de cum ar trebui să fie sufletul: curat, senin, nepătat ...
Dacă ai răbdare suficientă să te bucuri de prezența apei până spre înserare, auzul îți va fi sensibilizat de muzica nescrisă a locuitoarelor din tărâmul acvatic: broaștele. Dirijate de forța tainică a naturii, acestea te ridică sufletește și te ajută să înțelegi măcar puțin din farmecul încifrat al existenței în natură.
O altă opțiune a răsfățului oferit de natură este furișarea în iarbă, între flori de diverse mirosuri și culori, unde gâzele îți țin companie, în timp ce tu, absorbit cu totul de atmosferă, te faci una cu universul. Cu ochii ațintiți spre cer, cu auzul emoționat de vocile vietăților din natură, cu mirosul fascinat de multitudinea aromelor din aer, cu papilele impregnate de dulceața acrișoară a zilei, nu poți decât să simți, pătrunzător și conștient, miracolul naturii. Fânul proaspăt ce păstrează încă vie legenda vieții florilor și a ierbii secerate te ademenește să uiți de toate neliniștile și să-ți odihnești trupul, mintea și sufletul în moliciunea vegetală.
Într-un altfel de spațiu, încărcat cu o sensibilitate accentuată, omul participă la spectacolul vieții văzute și nevăzute, plasându-se la limita dintre real și ireal, dintre exprimabil și inefabil, dintre realitate și vis ...
Gabriela Rențea
Comment