Urmele preistorice la Drajna de Jos după cum relatează Dr. D. Buttescu în „Contribution á e' etude mettallurgique des bronzes antiques” nu s-au descoperit în urma unor săpături sistematice organizate de vreun institut de cercetări științifice ci în mod incidental.
Astfel în ziua de 29 aprilie 1916, administratorul plășii Văleni, M. Gheorghiu, deplasându-se în comună cu problema rechizițiilor a găsit la locuitorul Soare Dursină 34 de obiecte de bronz, pe care le-a luat, le-a arătat profesorului Nicolae Iorga, care, după ce le-a cercetat, a indicat trimiterea lor, la Muzeul Național din București.
Locuitorul Constantin Văcărelu a găsit pe malul stâng al râului Teleajen, în spatele conacului Filipescu, la 40 cm adâncime, o mulțime de piese de bronz care vor fi descrise mai jos. Prin grija învățătorului Theodor Popescu, directorul școlii, toate aceste obiecte au fost duse și predate Muzeului Național București.
După cum comentează M. Roller în Istoria R.P.R., în depozitul de la Drajna de Jos s-a descoperit un număr mare de seceri, alături de arme, ceea ce dovedește că pe lângă creșterea vitelor, în țara noastră și în cazul nostru și pe teritoriul comunei Drajna, se practica și agricultura primitivă.
Din analiza formei și a ornamentației lor s-a observat că atelierele care au turnat acest metal, au folosit metode tehnice și decorative asemănătoare cu cele întrebuințate în prelucrarea bronzului din nordul Italiei (civilizația de la Villanova)
Domnul profesor Andrieșescu a fost cel care, prin descrierea și constatările lui, a spus ultimul cuvânt în ceea ce privește acest depozit de bronz din Drajna de Jos.
Toate piesele care au putut intra în posesia autorităților, în număr de 240, se găsesc la Muzeul de Antichități din București; este însă sigur că s-au găsit mai multe, dar ca de obicei câteva vor fi ascunse de către locuitorii ce le-au descoperit. Dintre cele 240 de exemplare de la muzeu, sunt 7 spade, 16 vârfuri de lance, 13 securi cu gaură longitudinală, 2 securi cu gaură transversală, 2 ciocane cu gaură transversală, un sceptru de comandament cu gaură transversală și 199 de seceri de bronz. Din cele șapte spade de la Drajna de Jos toate fragmentare, numai trei au partea superioară de la mâner și ca atare numai ele pot fi încadrate tipologic și deci cronologic (Dacia II p.351). Asupra dimensiunilor nu este locul să insistăm; tocmai pentru că e vorba de fragmente și nu de arme întregi. Mânerul a fost turnat din aceeași bucată cu lama și găurile ne indică desigur că pe deasupra erau prinse prăsele de os sau lemn. Lama este largă și dreaptă.
Comparând aceste spade, domnul Andrieșescu ajunge la concluzia că este vorba de tipul întâlnit la Micene în epoca târzie miceniană, și la Muliana - în Creta - într-un mormânt de la sfârșitul Minoicului Recent III. Iar acest tip socotit central european și nu sudic - aparține în Europa centrală celei de a treia perioade a epocii de bronz. Diferențele de stil l-au făcut însă pe profesorul Kossinna să considere spada de la Micene ca aparținând primei faze a acestei perioade, iar spada de la Muliana ca aparținând celei de-a doua faze a aceleiași perioade, ceea ce înseamnă, în cronologia absolută a lui Kossinna - că spada de la Micene ar fi datată între 1400-1300 înainte de Hristos, iar spada de la Muliana între 1300-1150 înainte de Hristos. Prin faptul că spadele de la Drajna de Jos sunt drepte și plate, cu lama lată, cu cîte două găuri de fiecare parte a bazei mânerului și cu trei găuri chiar pe mâner, ele trebuie socotite posterioare celor de același tip din Germania și Europa centrală, dar în orice caz anterioară celor de la Micene și Muliana.
Prin urmare este vorba de forme de origine central-europeană, și de exemplare - vorbim acum de cele de la Drajna de Jos - mai vechi decât anul 1400 înainte de Hristos.
Dintre cele 16 lănci găsite, cea mai lungă, deși ruptă, are 27 cm (Dacia II p.359). Deosebim două tipuri principale și o lamă aparte. Primul tip, cel mai comun, este reprezentat prin lănci cu foaia normală și cu o țeavă, uneori găurită. Al doilea tip se deosebește prin faptul că are conturul mai elegant și toate exemplarele au una sau două linii reliefate lângă nervura centrală, cum se poate vedea în special din acest exemplar, cel mai mare dintre cele de la Drajna. În ceea ce privește lancea aparte, ea are de fapt același contur general cu cele din al doilea tip amintit, însă este lipsită de orice nervură.
De fapt lăncile de bronz sunt răspândite în toată Europa preistorică nu numai în epoca bronzului, dar și în epoca primă a fierului, și tipurile dovedesc un conservatorism care face imposibil o datare absolută a acestor arme, atunci când ele se găsesc izolate. Când însă ele fac parte dintr-un depozit complex cu nenumărate elemente precise de datare, nu e nicio îndoială că trebuie socotite ca aparținând aceleiași epoci cu restul depozitului.
Securile-topoare cu gaura verticală sunt toate de același tip, având marginile găurii absolut paralele cu tăișul; una singură (Dacia II, p. 363,III, 13) are marginile puțin concave. Toate au câte o tortiță, și ca simplu ornament cîte două nervuri verticale pe fiecare latură. Unul dintre exemplare neavînd tortiță are în schimb o gaură laterală.
Celelalte cinci securi de la Drajna de Jos (Dacia II, p.363, pl. III, fig. 14-18) au drept caracter general comun gaura transversală. La primul exemplar însă acest manșon este foarte simplu, pe când la al doilea partea superioară a manșonului este mult prelungită și puțin curbată la ambele capete. Prima dintre aceste două securi (Dacia II, p. 364, pl. IV, NR. I), are manșonul ornamentat cu 14 caneluri paralele, pe când cea de a doua n-are nici un ornament. Aceasta din urmă este variantă a securilor cu gaură transversală, găsite în număr important în Europa Centrală și denumită de cei mai mulți învățați: securi ungurești; de fapt însă ele se găsesc pe o arie de răspândire mult mai întinsă pentru ca această denumire să mai poată corespunde unei realități.
Securile-ciocane cu gaură transversală de la Drajna (Dacia II, pl IV, nr. 3 și 4) corespund de asemenea tipului cunoscut înainte în Europa centrală, cu rezerva - pe care o face domnul profesor Andrieșescu - că acest tip nu se oprește la Carpați, ci se întinde perfect și la est, de Carpați, deci și pe teritoriul Daciei răsăritene.
Gaura transversală este aici un tub masiv și dă uneltei aspectul cruciform. Pe marginea găurilor acestui tub, ca și pe butonul de deasupra, sunt nervuri săpate care constituie ornamentarea acestor porțiuni. Demn de menționat este însă faptul că diviziunea butonilor prin nervurile ornamentale nu e identică la ambele exemplare.
Trecem acum la exemplarul cel mai frumos (Dacia II, pl. IV, nr.5) numit sceptru de comandament cu gaură transversală. Este vorba desigur de un exemplar care pornește de la aceeași formă ca cele două ciocane descrise înainte, însă răsucirea în spirală a părții inferioare constituie un element unic până acum. Tubul transversal are același aspect, însă la marginile lui nu mai găsim ornamentarea de la celelalte, pe care o regăsim însă la buton. În schimb pe ambele fețe ale obiectului aleargă două nervuri paralele care se întâlnesc în vârful spiralei.
Observarea mai atentă a acestor ultime cinci exemplare descrise ne permite să constatăm însă că ele nu au nici cea mai mică urmă de uzare, cum ar fi trebui să se constate dacă ele ar fi slujit ca unelte de utilitate practică.
Secerile găsite, în număr de 199 se încadrează în următoarele 4 tipuri:
- secera cu buton (pl.V, fig. 5)
- secera a languette (pl V,nr. 4) cu trei nervuri
- secerile a patte (pl. VI)
- secerile a crochet (fig. VII-VIII), cele mai numeroase la Drajna de Jos
Abundența secerilor a crochet, pusă alături de considerațiile asupra restului depozitului, duc pe Dl. Profesor Andrieșescu la concluzia că depozitul de bronz de la Drajna de Jos trebuie socotit anterior depozitelor din Transilvania și din Ungaria, cu material mai mult sau mai puțin asemănător. Și cum pe de altă parte în perioada mai veche a epocii bronzului secerile de acest tip a crochet lipsesc, depozitul de la Drajna de Jos trebuie datat în perioadele din cronologia Kossinna-Montelius care corespund celei de a doua jumătăți a mileniului al II-lea înainte de Hristos.
Cât privește originea lui, nu este nici o îndoială că obiectele depozitului au fost turnate de meșterii respectivi în regiunile noastre, unde au fost găsite, nicidecum importate, chiar de peste Carpați.
C.R.
Comment