Pe cuprinsul țării nu a existat sat, casă, flăcău sau fată, tânăr sau bătrân să nu le fi fluturat pe buze doina populară, cântecul de dragoste, basmul sau balada, ghicitoarea sau proverbul, atât în clipele lor de veselie, cât și în clipele lor de durere și suferință.

Un tezaur neprețuit zace ascuns în sufletul și în inima poporului, o mică parte din acest tezaur se află îngropat și în sufletul și inima locuitorilor din comuna Drajna. El a existat din plin încă de la începutul existenței acestor locuitori, a existat și s-a manifestat de-a lungul veacurilor și continuă să existe și să se manifeste și astăzi.

De la basme ca: Povestea lui Ghiță Cătănuță, Haiducul, Împăratul și Făt-Frumos, înșir-te Mărgărite, Povestea terciului, Balaurul cu șapte capete, Cei trei frați, etc., la balade ca: Ion Pipa, Haiducul Jianul, Ghiță Cătănuță, Gorhea, Toma Alimoș etc., la doine și cântece: Murgule, Căluțul meu, Doina ciobanului de la munte, Doină de pribegie, La moară la Făgădău, Doină de cătănie, Hai mândruță săi pârleazul, Rujiță de pe răzor, Cântecul Păhărelului, Cătăni-m-aș cătăni, Du-te Leano de te culcă, Leuștene, cin te-a pus, Inimă de putregai, Foaie verde și-o alună, Cit e Oltul de cotet, Culmile de unde vii, Dragul mamei, Velimaș etc. la ghicitori, proverbe și zicători, bocete de: înmormântare, cântece rituale, „Paparuda” fiind cel mai semnificativ, cântece satirice, strigăturile sau chiuiturile.

Basme locale culese în anii ”50

• Ghiță Cătănuță, haiducul și mândra sa Vidra - auzit de la Maria Tima în vârstă de 64 de ani, la 22 martie 1958

  Cătănuță, devine haiduc, pentru că nu mai poate îndura crunta exploatare a războiului și a turcilor. El se îndrăgostește de Vidra, fata unei bătrâne sărace. Într-o zi vine și o fură pe Vidra, tocmai când mama ei trăgea să moară.

  Ea este dusă în pădure, la casa haiducilor. Într-o noapte Vidra visează că mama ei a murit. Dimineața, încalecă pe un cal și plecă la casa mamei sale.

  Într-adevăr, mama sa murise și în clipa venirii ei în sat se petrecea ceremonialul de înmormântare. Haiducii, din nou, apar în frunte cu Ghiță Cătănuță, o ia din nou pe Vidra și o duce, din nou, la casa haiducilor. Vidra, între timp, se îndrăgostește de un alt haiduc, anume de Păunașul Codrilor. Vidra este prinsă în faptul dragostei de Ghiță Cătănuță. Cei doi haiduci se iau la luptă; lui Ghiță Cătănuță i se desface brâul, Vidra refuză să i-l lege, iar Ghiță Cătănuță printr-o sforțare supraomenească îl răpune pe Păunașul Codrilor și se răzbună și pe Vidra tăindu-i capul.

  Apoi, pleacă să haiducească în altă parte, de durere că a fost înșelat de Vidra.

• Împăratul și Făt-Frumos - auzit de la Blendea Dumitru în vârstă de 68 de ani în martie 1958

  Făt Frumos este fiu de împărat.

  El s-a născut din lacrimile mamei, crește și se face mare și frumos ca spuma laptelui. La etatea de 17 ani, pleacă în lume să găsească tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte. În călătoria sa, Făt-Frumos este ajutat de un cal năzdrăvan și de hainele tatălui său, care erau fermecate. Pe drum, el se luptă cu o scorpie, o invinge și, când să-i taie capul, scorpia se roagă de Făt-Frumos să-i deie viață, că-i va fi de mult folos. Într-adevăr, scorpia i-a fost de mult folos. Făt-Frumos ajunge la un palat cu totul și cu totul de aur, găsește trei fete de împărat, le spune pentru ce a plecat în lume și acestea îl sfătuiesc să nu calce în „Valea Plângerii” că va plânge toată viața. Printr-o întâmplare ciudată, Făt-Frumos n-a putut respecta povața celor trei fete de împărat, calcă în Valea Plângerii, începe să plângă și se hotărăște să se întoarcă în împărăția tatălui său. Locurile pe unde a călătorit la ducere nu le mai recunoaște la întoarcere, pentru că totul se schimbase, trecând un număr mare de ani.

  Pădurea în care se luptase cu scorpia se transformase într-un oraș mare și frumos. Ajuns în împărăția tatălui său, nu mai găsește nimic, totul se dărâmase, palate și case și pretutindeni era pustiu. Printre dărâmăturile palatului tatălui său, Făt Frumos găsește o ladă cu osemintele părinților săi, o deschide și pătrunde năuntru renunțând la tinerețe fără bătrânețe și fără de moarte.

  Basmul are o semnificație destul de izbitoare. Făt-Frumos, deși găsește tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, el totuși nu poate supraviețui tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte.

• Povestea terciului - auzit de la Cornea Filofteia în vârstă de 43 de ani în martie 1958

  Un flăcău foarte sărac, pe nume Ionică își caută o logodnică în alt sat fiindu-i rușine de sărăcia lui. De câte ori se ducea în vizită la logodnica lui, el cerea să i se dea apă de băut, pentru că întotdeauna îi era sete. Fiind întrebat de logodnica sa de ce bea atâta apă, el răspunse alăturea, nu întrebarea, dând de înțeles logodnicii sale că mănâncă numai pește. Logodnica vrea să afle adevărul. Se îmbracă în haine de cerșetoare, se duce la casa logodnicului său și roagă pe mama acestuia să o găzduiască în casă  pentru o singură noapte. Deși mama logodnicului o refuză la început, pentru că nu avea pat unde să o culce, totuși ea se înduplecă și o găzduiește. După ce se înnoptează, apare și logodnicul ei. Cere mamă-si de mâncare și aceasta îi pune dinainte o strachină cu terci.

  A doua seară, când Ionică se duce iar în vizită la logodnica sa, mama Mariuței, pentru că așa o chema pe logodnică, îi spune lui Ionică:

  - Ionică, maică, terci mănânci, terci faci,

  - Vorbă cu fata mea să nu mai faci.

 Povestirea acestor basme este foarte simplă, acțiunea deasemenea; se împletesc în mod armonios cele două elemente: realul și fantasticul, fantasticul sau irealul predomină; eroii sunt creații ale poporului și în majoritatea lor sunt înzestrați cu puteri supranaturale; ei înving orice obstacol sau piedică ce li se pune în cale de către elementele negative; ei reprezintă și viața de toate zilele a poporului, adevărul și dreptatea în luptă contra răului, care până la urmă este învins de adevăr și dreptate; ei reprezintă năruințele poporului spre o viață mai bună și mai fericită; majoritatea acestor eroi sunt: Făți Frumoși, Ilene Cosânzene, Zmei, balauri, cai năzdrăvani, fete de împărați, muma pădurii, zgripțuroaice, scorpii, diavoli, împărați și împărătese, crai și crăițe, servitori, oameni de rând etc..

Din aceste povestiri se desprind eroii pozitivi și cei negativi. Limba acestor opere literare este limba întregului popor, simplă, frumoasă și armonioasă, presărată cu figuri stilistice, cu proverbe și zicători. Acțiunea tuturor basmelor populare se împletește cu lupta dintre bine și adevăr, pe de o parte cu lupta dintre neadevăr și minciună și exploatarea pe de altă parte. Până la urmă, binele, adevărul și dreptatea triumfă asupra neadevărului, minciunei și exploatării.

Doine și cântece culese în anii ”50

• La moară la Făgădău - auzite de la Constantin Mitrea Dumitrescu în vârstă de 76 de ani în martie 1958 - Drajna

  La moară la Făgădău

  Macină și bun și rău

  Acolo macin și eu.

  Morărița ce-mi spunea

  Stai puiule nu punea

  Pân ce nu m-oi săruta

  Ferice de om frumos

  Și la moară toarnă-n coș

  Vai de omul cel urât

  Nici la moară n-are rând

• Cătăni m-aș cătăni

  Cătăni m-aș cătăni

  Cătăni-m-aș cătăni

  Numai arma de n-ar fi

  Arma și cu ranița

  Căci ele mi-au mâncat viața.

• Hai mândruțo săi pârleazul

  Hai mândruță săi pârleazul

  Vino să uităm necazul

  Puiculița mea

  Vin puicuță pe din dos

  C-am o poartă de rogoz

  Cum pui mâna cade jos

  C-am în brazdă patru boi

  Și acasă mai am doi

  N-are cin să-i îngrijească

  Dac-acasă n-am nevastă.

• Rujiță de pe răzor

  Rujiță de pe răzor

  Rujiță de pe răzor,

  Nu mă blestema să mor

  Nu mă blestema să mor,

  Căci mai blestemat o dată

  Și-am zăcut o vară toată

  I-auzi cum răsună valea

  Și mândruța-mi ține calea

  Și nu i-am rupt florile

  Nici mărgăritarele

  Și le-a rupt dada Marie

  De le-a pus la pălărie

  Pălăria lui Ionuț

  Căci a fost al ei drăguț

  I-auzi cum răsună valea

  Și mândruța-mi ține calea

• Inimă de putregai - auzite de la Dinescu Sevastița în vârstă de 67 de ani în martie 1958 - Drajna

  Foaie verde de susai

  Inimă de putregai

  Ce guriță dulce ai

  Și taichii nu vrei să-i dai.

  N-am un cuțit să te tai

  Să văd la mijloc ce ai

  Inimă de putregai!

• Du-te Leano de te culcă

  Du-te Leano de te culcă

  Nu ține umbră la furcă

  Du-te Leano de fă patul

  Deseară-ți vine bărbatul!

  Lasă vie, vie, vie,

  Calea mărăcini să-i fie!

  Du-te Leano de te culcă

  Nu ține umbră la furcă

  Du-te Leano de fă patul

  Deseară-ți vine amantul!

  Lasă vie, vie, vie,

  Calea trandafiri să-i fie!

• Leuștene, cin te-a pus

  Leuștene cin te-a pus?

  Marița care s-a dus!

  Leuștean cu foaia lată

  Cine te-a sădit pe baltă?

  Marița când era fată!

  Câte flori pe iaz în sus

  Tot Marița mi le-a pus!

  Câte flori pe Teleorman

  La Marița pe tulpan!

• Cât e Oltul de cotit

  Foaie verde mărgărit

  Cât e Oltul de cotit

  Mă mir eu cum l-am trecut!

  L-am trecut cu meșteșug

  Pe două roate de plug!

  Foaie verde și-o sipică

  Oltu-i mare lumea-i mică,

  Nu te duce Ioniță

  Că te-neci tu mă-i Gheorghiță!

  Măcar de m-aș nieca

  Numai să-mi văd iubita!

• Cucule, de unde vii

  Cucule de unde vii?

  De la niște vii pustii!

  Dar de badea ce mai ști?

  Știu că-i bine sănătos

  Șade la masă voios.

  Și-i voios ca umbletul,

  De îi frige sufletul!

  Pită albă stă la masă

  Cum îi pita mai frumoasă

  Nici necoaptă

  Nici răscoaptă

  Lângă pită

  Carne friptă

  Lângă carne

  Două cane:

  Una-i cu vin îndulcit

  Și nu bea de necăjit,

  Una-i cu vin pipărat

  Și nu bea de supărat,

  Nici nu bea nici nu mănâncă

  De durerea-i cea adâncă.

 Doinele și cântecele: La moară la Făgădău, Cătăni-m-aș cătăni, Hai mândruță, săi pârleazul, Rujiță de pe război, Inimă de putregai, Du-te Leano de te culcă, Leuștene cin te-a pus, Cât e Oltul de cotit și Cucule, de unde vii, exprimă sentimentul dragostei sincere a omului simplu din popor. Acest sentiment de dragoste este plin de gingășie și uneori el atinge înălțimi nebănuite. Ca un vulcan el se revarsă peste toată firea celui care îl trăiește și el nu poate fi stins decât în clipa când apare iubitul sau iubita dorită.

Semnificative în această privință sunt doinele și cântecele: „Cucule, de unde vii”, unde dorul de iubită este atât de puternic la flăcăul îndrăgostit încât „Nici nu bea nici nu mănâncă, de durerea cea adâncă” pricinuită de dorul iubitei sale. Acelaș sentiment îl trăiește și flăcăul îndrăgostit din doina „Cât e Oltul de cotit”. El preferă să se înece, dar numai să-și vadă iubita.

5.V.1940, Ogretin - r. Teleajen, inf. Marița Mănescu; cules de E. Comișel:

• Niță, Nițișoara mea

  Niță, Nițișoara mea,

  Ți-ar face neica căruță

  Cu roațile de tărtăcuță,

  Proțapu dă micșunele,

  C-așa-i place mîndri mele.

  Niță, Niță, Nițișoară,

  Fi-te-ar fi lovit o boală

  Cîn ierai la mine-n poală

  Cu mîna la țâțișoară,

  Cu gura la bărbișoară!

• Lele, lele și iar lele

  Lele, lele și iar lele,

  Cu basmaua pă sprincene,

  Cu păru făcut inele,

  Mi-ai usca zilili mele!

  Cine ți-o mai zice lele

  Să-z poarte coadile tăle

  Și ciorapi din picere

  Și urmizu dă la gât

  C-ăla mă bagă-n pămînt!

Proverbe, zicători și ghicitori

Proverbe:

• Legenda Ariciului - D. Basilescu - Etymologicum Magnum

  Când a făcut Dumnezeu pămîntul, nu se pricepea cum să'l așede ca să'i facă loc, căci pămîntul era mult grozav. Așa i-a dis albinei să se ducă la ariciu ca să-l întrebe pe el: ce este de făcut? Cand a sosit albina la ariciu i-a dis:

  Bună ziua, cumetre?

  Ariclul a răspuns:

  Mulțumim d-tale, cumètra ! Da ce vint a batut ?

  Am venit să-ți ceiu un lueru.

  Ce?

  M'a trimis Dumnezeu să-mi spui, cum să așede pămîntul, că e mult grozav si nu se pricepe cum sa'l pue.

  Da bine, cumetru, eu un biet ghem ce si sciu?

  Albina ș'a luat ziua (orig. DIUA) bună ș'a plecat. Rămas singur ariclul dice:

  Vezi, Par'că el nu scie să facă văi adinci și munți înalți !...

  Când a isprăvit ariciul vorba, albina sbirr ! dup'o flore de lubene unde se pitise ca s'audă ce va dice, și s'a dus drept la Dumnezeu să'i spue. 

Zicători

 Ghicitori

 Din cele patru proverbe se poate ușor constata că poporul , din experiența lui de zi cu zi, a transmis învățăminte ori de câte ori i s-a ivit ocazia. Aceste învățăminte i-au fost de folos în viața lui de toate zilele, putând lupta cu mai multă ușurință și cu mai multe forțe de izbândă împotriva sărăciei și a nedreptăților sociale din vremurile în care a trăit.

Zicătorile, fiind simple observațții dobândite din viața de toate zilele, sunt creații ale poporului. Atât proverbele, cât și zicătorile au un sentiment moralizator și se caracterizează printr-o mare înțelepciune omenească.

Ghicitorile, creații ale poporului, au avut scopul de a pune la încercare istețimea minții, de a descreți fruntea și de a înveseli pe ascultători, printr-o descriere a obiectului care trebuia să fie ghicit. Ele erau spuse la manifestările în comun ale oamenilor: șezători, clăci, zile de sărbătoare și în nopțile de iarnă.

Cântece satirice - Strigături sau Chiuituri

Din cercetarea cântecelor satirice a strigăturilor sau a chiuiturilor se poate observa cu multă ușurință spiritul critic al oamenilor, adresat în special fetelor și femeilor leneșe. Ele nu torc, nu țes, nu cos, nu spală, nu fac mâncare, nu se îngrijesc de curățenia lor corporală sau de curățenia caselor lor. Singurul lucru care le preocupă este dansul și iarăși dansul. Societatea a satirizat aceste defecte omenești și a luptat pentru îndreptarea acestor defecte satirizându-le în public în special la horele din sat. Glumețe în felul lor, dar pline de voie bună având un rol foarte important în viața poporului. Au fost satirizați și exploatatorii: domni, boieri, funcționari, jandarmi, care trăiau din truda și sudoarea oamenilor de rând.

Colinde populare

• La tulpină de doi meri - culeasă de C.N. Mateescu din comuna Drajna - decembrie 1891

  La tulpină de doi meri

  Lerului ș-´al merului

  Este-un pat mare încheiat

  Cu scânduri dalbe de brad

  Cu picioare de fag

  Dar în el ce îmi așterne?

  Procod verde de mătase

  Împletit de Doamnă ´n șase

  Dar în el cine nu doarme?

  Coconașu cutare

  Cu Conița cutare

  Și ´ntre ei cine se vede?

  Prunculețu mititel

  Mititel și fățărel

  Ș´apucai pe drum la vale

  Me ´ntâlnii cu Domnu sfânt

  Cu șuba până ´n păment,

  Cu chipiul de argint.

  Ale cui shunt aste case

  Așa nalte minunate

  Pe din nuntru zugrăvite

  Pe d´afară poleite

  Cu podeli de simioc

  Cu strașini de busuioc?

  Ashilie plină rasă

  Remâi casă sănătoasă.

•  O Isuse nume dulce - culeasă de C.N. Mateescu din comuna Drajna -decembrie 1891

  0 Isuse, nume dulce

  Ne-ai spășit cu sfânta cruce

  Noi la raiu cu ea ne-om duce

  Cu toți sfinții dimpreună

  Să ne facem voe bună,

  Să ne facem om cu om

  Să ne bucurăm d'un domn.

  la te scoală domn mai mare

  Și aprinde-o luminare

  Și ne numeră părale.

  la te scoală coconiță

  Și ne dă căte-o leiță

  Să plecăm pe potecuță,

  Potecuța'n virf de vie

  La multi ani cu veselie

  Arhilie (sic) plină rasă

  Remăi gasdă sănătoasă.

Revista de folclor, 03, nr. 1, 1958; Convorbiri Literare 1 decembrie 1891; Proverbele Românilor Iuliu A. Zanne 1895; prof. Ioan Rizea, corelare C.R.