roendeitrues

 Existența multiseculară a comunei Drajna a făcut ca literatura populară orală să se manifeste din plin încă de la începutul existenței acestei comunei, să exprime cele mai variate sentimente omenești și să îmbrățișeze toate genurile literare: basme, balade, doine, proverbe, zicători și ghicitori, cântece satirice, cântece rituale, bocete, orații de nuntă și descântece.

 Pe cuprinsul țării nu a existat sat, casă, flăcău sau fată, tânăr sau bătrân să nu le fi fluturat pe buze doina populară, cântecul de dragoste, basmul sau balada, ghicitoarea sau proverbul, atât în clipele lor de veselie, cât și în clipele lor de durere și suferință.

Un tezaur neprețuit zace ascuns în sufletul și în inima poporului, o mică parte din acest tezaur se află îngropat și în sufletul și inima locuitorilor din comuna Drajna. El a existat din plin încă de la începutul existenței acestor locuitori, a existat și s-a manifestat de-a lungul veacurilor și continuă să existe și să se manifeste și astăzi.

De la basme ca: Povestea lui Ghiță Cătănuță, Haiducul, Împăratul și Făt-Frumos, înșir-te Mărgărite, Povestea terciului, Balaurul cu șapte capete, Cei trei frați, etc., la balade ca: Ion Pipa, Haiducul Jianul, Ghiță Cătănuță, Gorhea, Toma Alimoș etc., la doine și cântece: Murgule, Căluțul meu, Doina ciobanului de la munte, Doină de pribegie, La moară la Făgădău, Doină de cătănie, Hai mândruță săi pârleazul, Rujiță de pe răzor, Cântecul Păhărelului, Cătăni-m-aș cătăni, Du-te Leano de te culcă, Leuștene, cin te-a pus, Inimă de putregai, Foaie verde și-o alună, Cit e Oltul de cotet, Culmile de unde vii, Dragul mamei, Velimaș etc. la ghicitori, proverbe și zicători, bocete de: înmormântare, cântece rituale, „Paparuda” fiind cel mai semnificativ, cântece satirice, strigăturile sau chiuiturile.

Basme locale culese în anii ”50

 

  • Ghiță Cătănuță, haiducul și mândra sa Vidra - auzit de la Maria Tima în vârstă de 64 de ani, la 22 martie 1958

    Cătănuță, devine haiduc, pentru că nu mai poate îndura crunta exploatare a războiului și a turcilor. El se îndrăgostește de Vidra, fata unei bătrâne sărace. Într-o zi vine și o fură pe Vidra, tocmai când mama ei trăgea să moară.

    Ea este dusă în pădure, la casa haiducilor. Într-o noapte Vidra visează că mama ei a murit. Dimineața, încalecă pe un cal și plecă la casa mamei sale.

    Într-adevăr, mama sa murise și în clipa venirii ei în sat se petrecea ceremonialul de înmormântare. Haiducii, din nou, apar în frunte cu Ghiță Cătănuță, o ia din nou pe Vidra și o duce, din nou, la casa haiducilor. Vidra, între timp, se îndrăgostește de un alt haiduc, anume de Păunașul Codrilor. Vidra este prinsă în faptul dragostei de Ghiță Cătănuță. Cei doi haiduci se iau la luptă; lui Ghiță Cătănuță i se desface brâul, Vidra refuză să i-l lege, iar Ghiță Cătănuță printr-o sforțare supraomenească îl răpune pe Păunașul Codrilor și se răzbună și pe Vidra tăindu-i capul.

    Apoi, pleacă să haiducească în altă parte, de durere că a fost înșelat de Vidra.

  • Împăratul și Făt-Frumos - auzit de la Blendea Dumitru în vârstă de 68 de ani în martie 1958

    Făt Frumos este fiu de împărat.

    El s-a născut din lacrimile mamei, crește și se face mare și frumos ca spuma laptelui. La etatea de 17 ani, pleacă în lume să găsească tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte. În călătoria sa, Făt-Frumos este ajutat de un cal năzdrăvan și de hainele tatălui său, care erau fermecate. Pe drum, el se luptă cu o scorpie, o invinge și, când să-i taie capul, scorpia se roagă de Făt-Frumos să-i deie viață, că-i va fi de mult folos. Într-adevăr, scorpia i-a fost de mult folos. Făt-Frumos ajunge la un palat cu totul și cu totul de aur, găsește trei fete de împărat, le spune pentru ce a plecat în lume și acestea îl sfătuiesc să nu calce în „Valea Plângerii” că va plânge toată viața. Printr-o întâmplare ciudată, Făt-Frumos n-a putut respecta povața celor trei fete de împărat, calcă în Valea Plângerii, începe să plângă și se hotărăște să se întoarcă în împărăția tatălui său. Locurile pe unde a călătorit la ducere nu le mai recunoaște la întoarcere, pentru că totul se schimbase, trecând un număr mare de ani.

    Pădurea în care se luptase cu scorpia se transformase într-un oraș mare și frumos. Ajuns în împărăția tatălui său, nu mai găsește nimic, totul se dărâmase, palate și case și pretutindeni era pustiu. Printre dărâmăturile palatului tatălui său, Făt Frumos găsește o ladă cu osemintele părinților săi, o deschide și pătrunde năuntru renunțând la tinerețe fără bătrânețe și fără de moarte.

    Basmul are o semnificație destul de izbitoare. Făt-Frumos, deși găsește tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte, el totuși nu poate supraviețui tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte.

  • Povestea terciului - auzit de la Cornea Filofteia în vârstă de 43 de ani în martie 1958

    Un flăcău foarte sărac, pe nume Ionică își caută o logodnică în alt sat fiindu-i rușine de sărăcia lui. De câte ori se ducea în vizită la logodnica lui, el cerea să i se dea apă de băut, pentru că întotdeauna îi era sete. Fiind întrebat de logodnica sa de ce bea atâta apă, el răspunse alăturea, nu întrebarea, dând de înțeles logodnicii sale că mănâncă numai pește. Logodnica vrea să afle adevărul. Se îmbracă în haine de cerșetoare, se duce la casa logodnicului său și roagă pe mama acestuia să o găzduiască în casă  pentru o singură noapte. Deși mama logodnicului o refuză la început, pentru că nu avea pat unde să o culce, totuși ea se înduplecă și o găzduiește. După ce se înnoptează, apare și logodnicul ei. Cere mamă-si de mâncare și aceasta îi pune dinainte o strachină cu terci.

    A doua seară, când Ionică se duce iar în vizită la logodnica sa, mama Mariuței, pentru că așa o chema pe logodnică, îi spune lui Ionică:

    - Ionică, maică, terci mănânci, terci faci,

    - Vorbă cu fata mea să nu mai faci.

 Povestirea acestor basme este foarte simplă, acțiunea deasemenea; se împletesc în mod armonios cele două elemente: realul și fantasticul, fantasticul sau irealul predomină; eroii sunt creații ale poporului și în majoritatea lor sunt înzestrați cu puteri supranaturale; ei înving orice obstacol sau piedică ce li se pune în cale de către elementele negative; ei reprezintă și viața de toate zilele a poporului, adevărul și dreptatea în luptă contra răului, care până la urmă este învins de adevăr și dreptate; ei reprezintă năruințele poporului spre o viață mai bună și mai fericită; majoritatea acestor eroi sunt: Făți Frumoși, Ilene Cosânzene, Zmei, balauri, cai năzdrăvani, fete de împărați, muma pădurii, zgripțuroaice, scorpii, diavoli, împărați și împărătese, crai și crăițe, servitori, oameni de rând etc..

Din aceste povestiri se desprind eroii pozitivi și cei negativi. Limba acestor opere literare este limba întregului popor, simplă, frumoasă și armonioasă, presărată cu figuri stilistice, cu proverbe și zicători. Acțiunea tuturor basmelor populare se împletește cu lupta dintre bine și adevăr, pe de o parte cu lupta dintre neadevăr și minciună și exploatarea pe de altă parte. Până la urmă, binele, adevărul și dreptatea triumfă asupra neadevărului, minciunei și exploatării.

Doine și cântece culese în anii ”50

 

  • La moară la Făgădău - auzite de la Constantin Mitrea Dumitrescu în vârstă de 76 de ani în martie 1958 - Drajna

    La moară la Făgădău
    Macină și bun și rău
    Acolo macin și eu.
    Morărița ce-mi spunea
    Stai puiule nu punea
    Pân ce nu m-oi săruta
    Ferice de om frumos
    Și la moară toarnă-n coș
    Vai de omul cel urât
    Nici la moară n-are rând
  • Cătăni m-aș cătăni

    Cătăni m-aș cătăni
    Cătăni-m-aș cătăni
    Numai arma de n-ar fi
    Arma și cu ranița
    Căci ele mi-au mâncat viața.
  • Hai mândruțo săi pârleazul

    Hai mândruță săi pârleazul
    Vino să uităm necazul
    Puiculița mea
    Vin puicuță pe din dos
    C-am o poartă de rogoz
    Cum pui mâna cade jos
    C-am în brazdă patru boi
    Și acasă mai am doi
    N-are cin să-i îngrijească
    Dac-acasă n-am nevastă.
  • Rujiță de pe răzor

    Rujiță de pe răzor
    Rujiță de pe răzor,
    Nu mă blestema să mor
    Nu mă blestema să mor,
    Căci mai blestemat o dată
    Și-am zăcut o vară toată
    I-auzi cum răsună valea
    Și mândruța-mi ține calea
    Și nu i-am rupt florile
    Nici mărgăritarele
    Și le-a rupt dada Marie
    De le-a pus la pălărie
    Pălăria lui Ionuț
    Căci a fost al ei drăguț
    I-auzi cum răsună valea
    Și mândruța-mi ține calea
  • Inimă de putregai - auzite de la Dinescu Sevastița în vârstă de 67 de ani în martie 1958 - Drajna

    Foaie verde de susai
    Inimă de putregai
    Ce guriță dulce ai
    Și taichii nu vrei să-i dai.
    N-am un cuțit să te tai
    Să văd la mijloc ce ai
    Inimă de putregai!
  • Du-te Leano de te culcă

    Du-te Leano de te culcă
    Nu ține umbră la furcă
    Du-te Leano de fă patul
    Deseară-ți vine bărbatul!
    Lasă vie, vie, vie,
    Calea mărăcini să-i fie!
    Du-te Leano de te culcă
    Nu ține umbră la furcă
    Du-te Leano de fă patul
    Deseară-ți vine amantul!
    Lasă vie, vie, vie,
    Calea trandafiri să-i fie!
  • Leuștene, cin te-a pus

    Leuștene cin te-a pus?
    Marița care s-a dus!
    Leuștean cu foaia lată
    Cine te-a sădit pe baltă?
    Marița când era fată!
    Câte flori pe iaz în sus
    Tot Marița mi le-a pus!
    Câte flori pe Teleorman
    La Marița pe tulpan!
  • Cât e Oltul de cotit

    Foaie verde mărgărit
    Cât e Oltul de cotit
    Mă mir eu cum l-am trecut!
    L-am trecut cu meșteșug
    Pe două roate de plug!
    Foaie verde și-o sipică
    Oltu-i mare lumea-i mică,
    Nu te duce Ioniță
    Că te-neci tu mă-i Gheorghiță!
    Măcar de m-aș nieca
    Numai să-mi văd iubita!
  • Cucule, de unde vii

    Cucule de unde vii?
    De la niște vii pustii!
    Dar de badea ce mai ști?
    Știu că-i bine sănătos
    Șade la masă voios.
    Și-i voios ca umbletul,
    De îi frige sufletul!
    Pită albă stă la masă
    Cum îi pita mai frumoasă
    Nici necoaptă
    Nici răscoaptă
    Lângă pită
    Carne friptă
    Lângă carne
    Două cane:
    Una-i cu vin îndulcit
    Și nu bea de necăjit,
    Una-i cu vin pipărat
    Și nu bea de supărat,
    Nici nu bea nici nu mănâncă
    De durerea-i cea adâncă.

 

 Doinele și cântecele: La moară la Făgădău, Cătăni-m-aș cătăni, Hai mândruță, săi pârleazul, Rujiță de pe război, Inimă de putregai, Du-te Leano de te culcă, Leuștene cin te-a pus, Cât e Oltul de cotit și Cucule, de unde vii, exprimă sentimentul dragostei sincere a omului simplu din popor. Acest sentiment de dragoste este plin de gingășie și uneori el atinge înălțimi nebănuite. Ca un vulcan el se revarsă peste toată firea celui care îl trăiește și el nu poate fi stins decât în clipa când apare iubitul sau iubita dorită.

Semnificative în această privință sunt doinele și cântecele: „Cucule, de unde vii”, unde dorul de iubită este atât de puternic la flăcăul îndrăgostit încât „Nici nu bea nici nu mănâncă, de durerea cea adâncă” pricinuită de dorul iubitei sale. Acelaș sentiment îl trăiește și flăcăul îndrăgostit din doina „Cât e Oltul de cotit”. El preferă să se înece, dar numai să-și vadă iubita.

5.V.1940, Ogretin - r. Teleajen, inf. Marița Mănescu; cules de E. Comișel:

  • Niță, Nițișoara mea

    Niță, Nițișoara mea,
    Ți-ar face neica căruță
    Cu roațile de tărtăcuță,
    Proțapu dă micșunele,
    C-așa-i place mîndri mele.
    Niță, Niță, Nițișoară,
    Fi-te-ar fi lovit o boală
    Cîn ierai la mine-n poală
    Cu mîna la țâțișoară,
    Cu gura la bărbișoară!
  • Lele, lele și iar lele

    Lele, lele și iar lele,
    Cu basmaua pă sprincene,
    Cu păru făcut inele,
    Mi-ai usca zilili mele!
    Cine ți-o mai zice lele
    Să-z poarte coadile tăle
    Și ciorapi din picere
    Și urmizu dă la gât
    C-ăla mă bagă-n pămînt!

 

Proverbe, zicători și ghicitori

Proverbe:

Prin muncă și vrednicie

Poți scăpa de sărăcie.

Leagă sacul până e rotund

Nu când ajunge la fund.

Când vrei să vorbești, la gură,

Să ai lacăt și măsură.

Nimeni nu întreabă de casa frumușelului,

Ci de casa vrednicului.

  • Legenda Ariciului - D. Basilescu - Etymologicum Magnum

    Când a făcut Dumnezeu pămîntul, nu se pricepea cum să'l așede ca să'i facă loc, căci pămîntul era mult grozav. Așa i-a dis albinei să se ducă la ariciu ca să-l întrebe pe el: ce este de făcut? Cand a sosit albina la ariciu i-a dis:
    Bună ziua, cumetre?
    Ariclul a răspuns:
    Mulțumim d-tale, cumètra ! Da ce vint a batut ?
    Am venit să-ți ceiu un lueru.
    Ce?
    M'a trimis Dumnezeu să-mi spui, cum să așede pămîntul, că e mult grozav si nu se pricepe cum sa'l pue.
    Da bine, cumetru, eu un biet ghem ce si sciu?
    Albina ș'a luat ziua (orig. DIUA) bună ș'a plecat. Rămas singur ariclul dice:
    Vezi, Par'că el nu scie să facă văi adinci și munți înalți !...
    Când a isprăvit ariciul vorba, albina sbirr ! dup'o flore de lubene unde se pitise ca s'audă ce va dice, și s'a dus drept la Dumnezeu să'i spue. 

 

Zicători

Școala face omul om

Și altoiul pomul pom.

Pomul se cunoaște după roade,

Iar omul după fapte.

Curățenia este mama sănătății.

 

 Ghicitori

Nuculița Goga

Spânzură Moldova.

Fără mâini, fără picioare

Și fără scară

Se suie în pod.

Dacă iei din ea se mărește

Dacă pui se micșorează.

Cuigurele, mugurele,

Merg pe drum înșirățele

Cuigur, mugur cel bătrân

Șade-n drum și bea tutun.

Am o găină pestriță

Duce veste lui Gheorghiță.

 

 Din cele patru proverbe se poate ușor constata că poporul , din experiența lui de zi cu zi, a transmis învățăminte ori de câte ori i s-a ivit ocazia. Aceste învățăminte i-au fost de folos în viața lui de toate zilele, putând lupta cu mai multă ușurință și cu mai multe forțe de izbândă împotriva sărăciei și a nedreptăților sociale din vremurile în care a trăit.

Zicătorile, fiind simple observațții dobândite din viața de toate zilele, sunt creații ale poporului. Atât proverbele, cât și zicătorile au un sentiment moralizator și se caracterizează printr-o mare înțelepciune omenească.

Ghicitorile, creații ale poporului, au avut scopul de a pune la încercare istețimea minții, de a descreți fruntea și de a înveseli pe ascultători, printr-o descriere a obiectului care trebuia să fie ghicit. Ele erau spuse la manifestările în comun ale oamenilor: șezători, clăci, zile de sărbătoare și în nopțile de iarnă.

 

Cântece satirice - Strigături sau Chiuituri

 

„Draga mamei, frumușică
Cum se scoală, cum mănâncă
Cum mănâncă cum se culcă
Cum se culcă, cum adoarme
Cum se scoală cum iar i-e foame
Cum mănâncă iar adoarme
Draga mamei, jucăușă,
Cu gunoiul după ușa
Pune boii la tânjală
Ca să dea gunoiu afară
Furca lungă, moartea mea
Război nu te-aș mai vedea
Pahar de vin cum te-aș bea”.
„Mândra cu poalele crețe
Fuioarele-s pe cotețe
Descrețește-ți poalele
Și toarce-ți fuioarele
Lasă lele furca jos
Și mai toarnă vin spumos
Lasă lele furca-n casă
Și vino de stai la masă”.
„Foaie verde de susai
Și la horă sai și sai!
Poale la cămașă n-ai
Am nințele de fuior 
Și-s colea pe rischitor
Am nințele de bumbac
Nu mă-ndur să stric ce fac
Stau așa și fără poale
Și la horă sai mai tare!”
„Unde sunt două cumnate
Casele-s nemăturate
Unde sunt două nepoate
Apă-n cofă nu mai este”.
„Trandafir crescut în fân
Rău îmi stă june bătrân
Trandifir crescut în iarbă
Rău îmi stă june cu barbă”.
„Foaie verde foi de ceapă
Cine-i om să se priceapă
Foaie verde busuioc
Învârtește fata-n loc”.
„Nu te uita la cojoc
Ci te uită cum mai joc
Nu te uita la căciulă
Ci te uită la făptură”.
„La horă mă-ndes mă-ndes
La război nu știu să țes
Saltă, saltă pe lelea
N-aștepta să zică ea”.
„Trece lelea pe colnic
Răsucind la borangic
Răsucește de trei zile
Și pe fus n-are trei fire”.
„Fata mamei lăudată
De trei luni nepieptănată”.

Din cercetarea cântecelor satirice a strigăturilor sau a chiuiturilor se poate observa cu multă ușurință spiritul critic al oamenilor, adresat în special fetelor și femeilor leneșe. Ele nu torc, nu țes, nu cos, nu spală, nu fac mâncare, nu se îngrijesc de curățenia lor corporală sau de curățenia caselor lor. Singurul lucru care le preocupă este dansul și iarăși dansul. Societatea a satirizat aceste defecte omenești și a luptat pentru îndreptarea acestor defecte satirizându-le în public în special la horele din sat. Glumețe în felul lor, dar pline de voie bună având un rol foarte important în viața poporului. Au fost satirizați și exploatatorii: domni, boieri, funcționari, jandarmi, care trăiau din truda și sudoarea oamenilor de rând.

 

Colinde populare

 

  • La tulpină de doi meri - culeasă de C.N. Mateescu din comuna Drajna - decembrie 1891

    La tulpină de doi meri
    Lerului ș-´al merului
    Este-un pat mare încheiat
    Cu scânduri dalbe de brad
    Cu picioare de fag
    Dar în el ce îmi așterne?
    Procod verde de mătase
    Împletit de Doamnă ´n șase
    Dar în el cine nu doarme?
    Coconașu cutare
    Cu Conița cutare
    Și ´ntre ei cine se vede?
    Prunculețu mititel
    Mititel și fățărel
    Ș´apucai pe drum la vale
    Me ´ntâlnii cu Domnu sfânt
    Cu șuba până ´n păment,
    Cu chipiul de argint.
    Ale cui shunt aste case
    Așa nalte minunate
    Pe din nuntru zugrăvite
    Pe d´afară poleite
    Cu podeli de simioc
    Cu strașini de busuioc?
    Ashilie plină rasă
    Remâi casă sănătoasă.
  •  O Isuse nume dulce - culeasă de C.N. Mateescu din comuna Drajna -decembrie 1891

    0 Isuse, nume dulce
    Ne-ai spășit cu sfânta cruce
    Noi la raiu cu ea ne-om duce
    Cu toți sfinții dimpreună
    Să ne facem voe bună,
    Să ne facem om cu om
    Să ne bucurăm d'un domn.
    la te scoală domn mai mare
    Și aprinde-o luminare
    Și ne numeră părale.
    la te scoală coconiță
    Și ne dă căte-o leiță
    Să plecăm pe potecuță,
    Potecuța'n virf de vie
    La multi ani cu veselie
    Arhilie (sic) plină rasă
    Remăi gasdă sănătoasă.

 

Revista de folclor, 03, nr. 1, 1958; Convorbiri Literare 1 decembrie 1891; Proverbele Românilor Iuliu A. Zanne 1895; prof. Ioan Rizea, corelare C.R.