Tradiții (4)
Portul tradițional în comuna Drajna
Foarte puțini mai sunt dintre cei care mai păstrează portul bătrânesc de odinioară. Astfel au dispărut cămășile lungi până la genunchi, fustanele cu cute și cu găurele pe la poale, după cum nu se mai păstrează nici pantalonii albi strâmți (cioaricii) și cu frumoasele bete (bată) țesute în casă. Peste cămăși purtau o vestă scurtă ca să li se vadă ciucurii betelor și râurii cămășilor. În timpul iernii oamenii purtau căciuli pe cap, îmbrăcau cojoace sau zeghe cu gaitane, se încălțau cu obiele, ciorapi de lână și opinci, iar femeile purtau bundulițe și scurteici cu blană.
Împletitul răchitei
Arta împletiturilor este foarte veche, ea precedând arta țesutului și cea a ceramicii. Împletiturile făcute de meșterii din comuna Drajna se realizau din răchita sau salcie, astfel, obțineau împletituri de diferite mărimi, forme și cu utilizări diverse.
Cojocăritul
Cojocăritul este unul din mesteșugurile cu foarte veche tradiție în comuna noastră. Portul popular local cuprinde un număr mare de piese lucrate din piele, cum ar fi: cojoace scurte sau lungi, pieptare, chimire, curele late și înguste, opinci, cizme, traiste sau podoabe. Pentru confecționarea lor se foloseau blănuri de animale precum oi, capre, bovine, porci. Unele obiecte de îmbrăcăminte erau făcute în gospodăriile țărănești ( opinci, căciuli), altele erau lucrate în ateliere specializate.
Țesutul la război
Lucratul la război a fost întotdeauna înconjurat de datinele, obiceiurile și tehnica pe care numai un timp prea îndelungat le aduce, le cumpănește și le fixează ca un fel de legi. Lucrul la război a fost întotdeauna în seama femeilor, așa au apărut o mulțime de cântece care slăvesc această îndeletnicire sau care ironizează femeile leneșe sau nepricepute într-ale războiului.
Comment