Castrul de la Drajna ar putea fi pus în valoare printr-o finanțare norvegiană
Reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vor să atragă fonduri norvegiene pentru a pune în valoare o parte din castrul roman de la Drajna aflat în Lista Monumentelor Istorice, dar şi important obiectiv turistic, situat pe „Drumul Fructelor”.
S-a descoperit camera comandantului la Castrul Roman din comuna noastră
Vestigile gasite i-au convins pe specialisti ca locuinta de acum 2.000 de ani a apartinut unei persoane importante in armata lui Traian, poate chiar a unui apropiat al acestuia.
Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a vizitat ruinele Castrului Roman din Drajna de Sus
O noua campanie arheologica a inceput, recent, pe suprafata de 4,6 hectare de teren care adaposteste, pe un deal din comuna Drajna, vestigii istorice de o inestimabila valoare, care demonstreaza ca teritoriul actual al judetului Prahova ascunde, in adancuri, dovezile prezentei legiunilor romane pe aceste meleaguri, in urma cu aproape doua milenii.
Începând cu data de 1 august vor începe săpăturile la Castrul Roman de la Drajna de Sus
Vestigii istorice de o inestimabila valoare se ascund, de aproape doua milenii, sub un deal inverzit, care face parte din teritoriul comunei prahovene Drajna.
Arheologi europeni prezenți la Drajna și Dumbrăvești cu ocazia „Zilei porţilor deschise”
Recenta sesiune de arheologie organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, ajunsă la cea de-a 12-a ediţie, a reunit importanţi arheologi europeni, specializaţi în cercetarea perioadei castrelor romane, în Prahova existând fortificaţii de acest tip la Târgşor, Mălăieşti (Dumbrăveşti) şi Drajna.
Comment