Iată ce spune bătrâna Maria Gh. Cotună, în vârstă de 101 ani:

Ferească Dumnezeu maică ! să nu mai vie vremurile de demult. Casa unde stătea tătuțu era învelită cu coceni dați de boierul Alexandru Filipescu ca să-i facem clacă. Și locul unde era pusă casa era tot de la boier, dat tot în schimb de clacă.

Așa aveam toți pe aici; casă de grădele lipită cu pământ și acoperită cu coceni sau paie și locul de casă dat de boierul Filipescu, ca să-i facem clacă. Noi eram clăcașii boierului maică. Boierul mai avea și câțiva țigani ca robi

Vorbele bătrânei Maria Cotună

Starea socială a locuitorilor acestei comune dinainte de 1864, afirmată de bătrâna Maria Gh. Cotună, este confirmată de actul de împroprietărire făcută din moșia boierului Elena Kretzulescu.

Până la 1864. locuitorii comunei Drajna, în mare parte cei din Drajna de Jos, au fost clăcașii boierilor: Matei, Pană, Nicolae și Alexandru Filipescu, apoi a fiicei lui, Elena Kretzulescu.

Ultimii bătrînii, din Drajna de Jos, care au fost clăcași la boierii Filipescu, sunt, de fapt, urmașii moșnenilor de drept, care în perioada anilor 1600 s-au vândut ca „șerbi” sau „rumâni” boierilor din acel timp. Începând cu anul 1631, sunt mărturie la aceste vânzări, dacă le putem spune așa, o serie de răvașe, sau, documente vechi, prin care moșneni din comuna Drajna se vindeau ei, cu casele și pământurile, boierului Hrizea din Drajna. Alții se vindeau ei, cu pământurile și casele dar și cu copiii copiilor lor, de aceea până la împroprietărirea țăranilor din anul 1864, toți descendenții moșnenilor care s-au vândut, au fost clăcași. Aceștia se vindeau, cu proprietatea pe care o dețineau din strămoși, pentru diverse sume de bani, apoi erau la buna voie a boierului. Copiii lor deveneau automat clăcași și nu mai aveau în proprietate nimic, stând în casele date de boier și muncind pentru a plăti mancarea și dările boierului pentru locuință.

Acestă zapis să se știe că l-am făcut noi sătenii de în Drăjnari, care ne-am vândut noi și feciorii noștrii și cu ocinile noastre și cu casele noastre și cu locurile noastre, ale caselor și cu grădinile și cu pomeatele noastre, carele pre unde sântu, și alți oameni carii și-au vândut ocinile și locurile caselor și pre ei nu s-au vândut. Eu Radu Răspopii, ce am fostu de Ogretin, vândutu-m-am cu feciorii miei anume: Ion și Stan și Stanciul și Stoian și cu 6 pământure în câmpul Ogretinului, într-un câmpu și într-altu câmpu alte 3, prețul ughi 20. Și eu Toader Cîmpoietoriul încă m-am vândut să fiu rumân jupânului Hrezei Vornicul, cu câți feciori voi naște de întru plodul mieu, însă fără ocină, prețul unghi 12. Și eu Dumitru Olariul, carele ține o cumnată a lui Mihăilă, muiarea lui Berilă, fratele lu Mihăilă, celu ce s-au vândut întâiu lui Iordachi vornicu, apoi jupân Hrizea marele vornicu i-am lepădat banii cu bunăvoia lu Iordachi vornicu, vândutu-m-am (loc rupt) partea de ocină a lu Berilă, fratele lu Mihăilă, cu câtă ocină și-au vândut Mihăilă, atâta să fie vornicului și de la Berilă și de la feciorii lu Berilă, anume Oana și Mihăilă și ai miei, al lu Dumitru, făcuți cu muiarea lui Berilă, anume: Tudoaie I Lupul I Manea I Dan I Tudor I Sarul, aceștea toți câte optu feciorii și cu ocina câtă să va alege de în câmpu și de în pădure și în șezutul satului și de în apă și cu vaduri de moară ce se vor alege să fim rumâni în veac, prețul ughi 22. Și iară eu, Dumitru, ginerile popii Lupului, mi-am vândut casa și cu locul și co pomeastiile și cu pământurile și îngrădișurile, preț ughi 19. Și eu Crăciun și cu nepotu mieu Naneiul și cu vară-mea Anca încă ne-am vândut locurile de casă câte treale, cu îngrădișurile și cu pomeațele, preț să se știe ughi 15. Și eu Radul și Lepădat, fiastri Aldei, încă am vândut un loc de casăpre malul Drajnei, loc izlaz, preț ughi 1. Și eu Bira am vândut un loc de patru case, iaste alea: de la casa Savei până în gardurile de în drum, carele merge la beserică și pre răzor Bererei, pre îngrădișurile caselor, până în Drajna și cu patru case, cu pomeațele și grădinile, preț ughi 8 i pol. Și noi toți câți sântem scriși aicea în cist zapis vândut-am carii locure carii pre noi, de a noastră bunăvoe. Și pentru credință pus-am degetele noastre și pecețile noastre. Și iarăși Crăciun feciorul (ultimele rânduri sunt șterse) Mesița iulie 1 dni (șters, ilizibil) Mogoș cluceru. Deadul vătahul. Drăghici stolnic. Stanciul stolnic. Tudor logofătul. Răvaș din 1 iulie 1631

Vezi categoria Hrisoave și Răvașe

După mărturisirea bătrânilor, acești boieri locuiau într-un castel minunat, deși era acoperit cu șindrilă. În anul 1912-1916 boierul Elena Kretzulescu ridică în locul acestui castel vechi un altul și mai mândru. În timp ce boierul locuia în case minunate și avea o proprietate întinsă, țăranii locuiau în niște biete bordeie și nu erau stăpâni nici pe locul de sub casă, muncind din greu la boierul, la stăpânul locului, pentru a-și ține zilele de azi pe mâine. Cei ce nu se supuneau zilnic la clacă, boierul îi arunca în „groapa ursului” din pivnița castelului boieresc. În zilele când nu ieșeau la clacă, țăranii clăcași erau luați de acasă de către armașii (oameni însărcinați cu pedepsirea corporală a clăcașilor și cu aducerea la îndeplinire a poruncilor boierești.

Bătrânii comunei noastre au cunoscut doi armași ai boierului Filipescu: Radu Pleșca și Radu Marin. Ei umblau călări și cu bice din piele împletită în mâini.

„Săr cu calul pe tine și te mănânc de viu” - spuneau armașii scrâșnind dinții și învârtind biciul în mână ca semn de mare mânie asupra bietului clăcaș.

Lipsiți de orice drept, în afară de dreptul de a muri de foame, torturați în mod barbar pentru nesupunere la clacă, dormind în bordei și îmbrăcați în haine aspre și reci de cânepă, așa trăiau clăcașii comunei Drajna de Jos până la anul 1864.

După decretarea legii rurale din 14 august 1864, în primăvara anului 1865 se face împroprietărirea clăcașilor comunei Drajna de Jos, cu pământ din moșia boierului Elena Kretzulescu, pentru care țăranii au plătit bani grei boierului ca despăgubire. Așa după cum arată actul de împroprietărire a clăcașilor comunei Drajna de Jos în anul 1844, împroprietărirea s-a făcut după trei categorii:

• Clăcașilor fruntași (120 la număr) cei care aveau 4 boi li s-au dat câte 11 pogoane, 98 stânjeni
• Clăcașilor mijlocii (80 la număr) cei care aveau 2 boi li s-au dat câte 7 pogoane, 19 prăjini și 388 stânjeni
• Clăcașilor pălmași (122 la număr) care nu aveau decât brațele de lucru, li s-au dat câte 4 pogoane, 15 prăjini și 398 stâjeni

În anul 1864, în satul Drajna de Jos au fost împroprietărite 323 de familii , aproape mai mult de 1/3 din ele erau pălmași, din moșia boierilor Filipescu iar în Drajna de Sus au fost doar 18 care au primit 44 ha. de pământ de pe moșia lui Moise Pănculescu (decedat la vremea aceea).

Ca o urmare a răscoalei din 1907, după acea s-a împroprietărit comuna Drajna de Jos cu 96.5 ha de izlaz comunal, la punctul zis ”Piscul Domnului”, tot din moșia Elenei Kretzulescu. Locuitorii au despăgubit atunci boierul cu suma de 36.187,50 lei.

Între anii 1907-1922 o parte din tăranii comunei în frunte cu învățătorul Tache Popescu, iau de la boierul locului pământ în arendă pe bani, pe care îl lucrează asociați în așa zisă ”Obște”

Viața grea a locuitorilor acestei comune continuă și exploatarea se întărește în timpul ocupației germane în primul război mondial 1916-1918. În această perioadă, la castelul Filipescu se instalează un spital nemțesc și un mare centru de prelucrare a laptelui. Toți locuitorii comunei erau obligați să aducă aici nemților o mare cantitate de lapte și ouă la un preț foarte redus.

În urma primului război mondial 1921-1922, pentru a liniști tărănimea sărăcită de pe urma războiului și a ocupației germane, tăranilor demobilizați, țăranilor fără pământ și cu pământ puțin li se dă pământ în două rânduri. Prima dată se dau câte 2 ha, în total pe comună primind circa 50-60 ha, iar a doua oară se dau câte 0,5 ha sau 1 ha, în total pe comună fiind date peste 100 ha. La această împroprietărire a tăranilor cu pământ din moșia boierului Elena Kretzulescu, o parte din locuitorii comunei cer mai mult pământ iar peste 250 de familii sunt împroprietărite în Comuna Principesa Elena din Ialomița azi Comuna Gheorghe Doja. Ei primesc acolo câte 5 ha și loc de casă. 

Pentru pământul primit în 1921-1922, țăranii noștrii despăgubesc pe boier, plătind bani pentru pământ, pentru măsurarea lui și chiar pentru pietrele de hotar.

Cei care au primit pământ prin această împroprietărire din 1921-1922, nu au fost stăpâni dintr-o dată pe locul primit, ci până la răscumpărarea lui definitivă, îl primeau de la boier sub formă de arendă pe câte un an.

Pentru a strănge suma necesară răscumpărării pământului, cât și pentru a-și procura uneltele și vitele necesare lucrării lui, mulți țărani se îndatorau la boierii satului de atunci, chiaburi proveniți din negustori ca : Nicolae Roșca și Stoica Grigore. Aceștia exploatează pentru suma împrumutată forța de muncă a țărănimii noastre.

Vezi ”Origina proprietăţei române plecând de la cele mai vechi popoare pomenite pe pământul României până la începutul sec. XVI”

”Înainte de intrarea României în al Doilea Război Mondial pentru eliberarea şi reîntregirea ţării, spre est şi mai apoi spre vest, soldaţii au avut promisiunea primirii unor suprafeţe de pământ. Din satele Drajnei au plecat la oaste peste 550 de militari. 142 au căzut pe câmpul de luptă, 21 au pierit în lagărele ruseşti, iar 14 au căpătat răni nevindecabile.

Văduvele şi orfanii de război, dar şi soldaţii întorşi de pe front, ale căror familii deţineau mai puţin de 0,50 ha de teren, au primit terenul mult aşteptat, dar parcă prea departe de rosturile şi vatra aşezării în care s-au născut. Nimic însă nu le-a stat în cale. Reforma agrară din 1945 era de neratat întru-împlinirea visului dintotdeauna al ţăranului, de a avea şi lucra pământul său.

Iar dacă vreun gospodar ar fi dat înapoi de la marea dislocare funciară, foametea din anii 1946-1947 a fost mai mult decât convingătoare pentru asigurarea unui minim necesar de existenţă. 182 de familii din Drajna, dintr-un total de 202 de munteni, au luat, începând cu anul 1946, drumul Bărăganului. În inima câmpiei încă neîmblânzite, drăjnenii s-au trezit între Cer şi Pământ, între Ialomiţa şi Dunăre, dar curajul, determinarea, dorinţa de supra­vieţuire şi credinţa au fost mai puternice decât orice vitregie. Cum au petrecut ei anii de început pe pământul făgăduinţei am avut privilegiul de a afla povestea din gura celor care au trăit pe viu vremurile de acum 60-70 de ani: Silvia Ţaporea, Iuliana Iordache, fostă Dumitru, Aurelia Şerban, fostă Dudu, Gheorghe Simion, Toma Buzea, Ilie Bădic şi Gheorghe Burduşel, veteran de război.

Aşadar, era primăvară şi câmp cât vezi cu ochii, nici măcar un singur adăpost de vreme rea. Lotul drăjnenilor era aproape de cel al satului Dropia, plin de deportaţii politici din Banat, oameni care au suportat privaţiuni imposibil de imaginat astăzi. Poate şi de aceea, când regimul comunist de la Bucureşti a permis, toţi s-au întors în satele de baştină, iar prin anii ’70 aşezarea a fost rasă de pe faţa pământului.

Primele locuinţe au fost bordeiele: gropi de trei metri săpate în cernoziom, cu acces în trepte, lipite, văruite, cu două paturi şi o sobă de încălzit, acoperiş gros din paie, puţin săltat de la nivelul solului. Cum o fi arătat strania aşezare pe timp de iarnă, cu fumuri fantomatice, ieşite direct din pământ...? Patru sau cinci ani a durat traiul sub brazdă. Pe urmă, uşor-uşor, muntenii şi-au construit case, la început cinci, apoi un pâlc, o uliţă, un cătun...

Aşa s-a născut Drajna Nouă, singurul sat din România integral construit şi locuit de ţăranii împroprietăriţi după al Doilea Război Mondial, strămutaţi din aceeaşi localitate de munte. Atât de puternică a fost legătura cu pământul naşterii, Drajna de Prahova, încât oamenii şi-au făcut propria lor Drajnă în Bărăgan.” (Maria Bogdan)

Drajna de Sus la 1925:

Comună rurală formată din 1 sat: Drajna de Sus, locuitori 1574

Primar: Cârstescu N.C. - Notar: Popescu M. Ilie - Învățători: Preot Dumitrescu A.D., Măndița C.D., Învățătoare: Andreescu Maria, Mihăilescu V. Eugenia - Preoți Parohi Demetrescu A.D., Demetrescu D.

Bănci populare: DRAJNA, capital 1.286.172 lei, președinte Popescu T.

Cârciumari: Antonescu N., Cojocaru G.I., Enescu N.I., Ionescu D. Alexandru, Ionescu Iancu

Exploatatori de păduri: Soc. coop. pentru exploatare de păduri DRAJNA

Fierari: Frangulea Ilie

Mori (cu motor) Popescu N.I.

Soc coop: UNIREA TĂRANILOR 

Drajna de Jos la 1925:

Comună rurală formată din 2 sate: Drajna de Jos și Făgetu, locuitori 3866

Primar: Gogoț N. - Notar: Ionescu M.T. - Învățător: Vlad D. Ion - Învățătoare: Ghenu Lucreția, Ionescu Maria, Ionescu T. Maria, Median Eliza, Popescu Aurora, Vișinescu Lucreția - Preot Paroh: Median D.N.

Bănci populare: PISCUL DOMNULUI, capital 250.000 lei, președinte Păiș Sterie

Cârciumari: Butoi C. Sterie, Iordache N. Vasile, Manu Nae, Nica N. Gheorghe, Nicolescu G. Ion, Roșca I. Nicolae, Stoica Grigore.

Comercianți: Neagu Gheorghe

Cizmari: Fecioru Gh. Vasile, Țaporea D. iON

Mori: Obștea Alexandru N. Filipescu

Cuptoare de var: Cotună I. Gheorghe, Cotună I. Nicolae

Proprietari de moșii: Kretzulescu Elena - 600 ha

Arendași de moșii: Obștea Alexandru N. Filipescu (Drajna 60 ha)

Ogretinul la 1925:

Comună rurală formată din 3 sate: Cătunu, Ogretinu, Poiana Mierlei, locuitori 2584.

Primar: Rădulecu St. Dumitru - Notar: Rădulescu St. Nicolae - Învățători: Moisescu Al., Rădulescu Mih., Vulpescu D.G., Vulpescu Șt. învățătoare - Preot Paroh Dumitrescu Pancu

Advocați: Petrescu-Posești Șt.

Băcani: Bucur Nicu, Comișel Tache, Filcescu Ion, Georgescu I. Toma, Gureu A. Mitică, Georgescu A. Alex., Tomescu Tache.

Bănci populare: OGRETINUL, capital 120.000 lei, președinte Apostolescu Gb.

Cârciumari: Bucur Nicu, Filcescu Ion, Georgescu I. Toma, Gureu Mitică, Ionescu M. Ene, Tomescu Tache, Vulpescu Constantin

Cizmari: Dinu Dumitru, Filip Silvestru

prof. Ioan Rizea, C.R.