Căutată ani la rând de cercetători, misterioasa cetate dacică Ramidava s-ar putea afla în comuna Drajna, în nord-estul judeţului Prahova, susţine preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma. Deşi alte variante sunt Rupea sau Voineşti, Cosma afirmă că ultimele indicii arată că Drajna este o variantă mult mai sigură.

„Am discutat cu directorul Muzeului Naţional de Istorie, care a adus harta lui Ptolemeu, unde Ramidava apare peste trei râuri, am presupus noi că este vorba de Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Am dedus că nu ar fi făcut romanii un castru la Drajna dacă în zonă nu exista deja populaţie. În comună există zona Malu Vânăt, care chiar are această culoare, din cauza pietrei vinete care se găseşte acolo, nimic altceva decât sulfat de cupru, folosit la stropitul culturilor agricole. «Rame», în latină, înseamnă «cupru». Oamenii din apropierea Malu Vânăt povestesc că în 1952 au fost găsite aici patru mari piroane din cupru. Directorul muzeului Naţional mi-a promis că va demara săpăturile arheologice la Drajna“, a declarat Mircea Cosma.

Editor

Website drajna.ro
Template Settings

Color

For each color, the params below will give default values
Green Blue Brown Yellow

Body

Background Color
Text Color
Background Image for Layout Style: Boxed
Layout Style
Select menu
Google Font
Body Font-size
Body Font-family