Romanian English French German Italian Russian Spanish

„Desfătarea simțurilor…”

Drumul fructelor     „Drumul Fructelor” are sediul principal în comuna Drajna, titular al proiectului fiind Consiliului Județean Prahova. Este realizat pentru promovarea potențialului turistic al României.

 

     Traseul, cu o lungime de 64 de kilometri, ce leagă 18 localități (Adunați, Breaza, Poiana Câmpina, Cornu, Câmpina, Teleaga, Scorțeni, Brebu, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Slănic, Teișani, Vălenii de Munte, Drajna, Posești, Bătrâni, Stârchiojd), include 28 de popasuri turistice și străbate zona colinară a județului Prahova. În aceste locuri există o îndelungată tradiție a cultivării pomilor fructiferi, iar livezile, peisajele rurale deosebite, rezervațiile naturale, monumentele naturale, dar si cele antropice (muzee, băi sărate, obiective de artă) contribuie și ele la o petrecere plăcută a vacanței călătorului.

 

    Pe lângă simțurile gustative, turul acesta oferă și o desfătare a curiozității mitologice sau a celei istorice, precum și a celei etno-folclorice. Ca să nu mai vorbesc de frumusețea peisajului natural!

 Pentru iubitorii de povești, am selectat din toate legendele propuse de „Drumul fructelor” două:

În mitologia romană, Pomona este o divinitate venerată ca Patrona Pomorum, mai exact, stăpâna fructelor; este zeița protectoare a recoltelor și în special a pomilor fructiferi. Chiar numele zeiței este o referință evidentă asupra a ceea ce patronează ea (pomum din limba latină, înseamnă fruct). Totuși, în scrierile mitologice, despre această zeiță se vorbește mai mult datorită iubirilor sale pentru mai multe divinități agreste (rustice, pastorale): Pan, Picus, Vertumnus, Silvanus. De fapt acești zei se îndrăgosteau cu toții de Pomona, ea preferând să-și îndrepte atenția spre muncile câmpului, refuzând frumoasele daruri ale Afroditei. Legenda spune că Vertumnus, după o curte asiduă, este singurul care a reușit, în cele din urmă, să-i înfrângă rezistența. Se credea că Vertumnus (sau Vortumnus) avea legătură cu schimbarea anotimpurilor și toate transformările lumii vegetale, ce fac ca o floare să devină fruct. Fiind îndrăgostit de Pomona, Vertumnus a încercat să o cucerească în toate felurile, luând diferite înfățisări. În cele din urmă, tot transformându-se, a reușit să îi fure inima și să o facă să îl accepte, sub propria-i înfățișare – aceea a unui bărbat aflat în floare tinereții. Drept răsplată, din partea zeiței Pomona, pentru că era un ocrotitor al grădinilor și al muncilor agricole, lui Vertumnus i se aduceau ofrande din roadele câmpului și în special din cele ale grădinii. El primea primele fructe și primele flori ale arborilor cultivați. În Metamorfoze, Ovidiu scria despre acesta „Mâna nu-i e ocupată cu armele, ci cu cuțitașul cu vârf întors, cu care taie lăstărișul de prisos și strânge ramurile ce se întind în toate părțile”. Atât de mult o iubea pe Pomona!Legendă

     Când voi trece pe lângă un pom curățat și îngrijit voi ști că Pomona și Vertumnus și-au oferit dragostea unul altuia, iar atunci când voi vedea un pom lăsat de izbeliște, pe care nimeni nu-l îngrijește, voi visa la regăsirea celor doi…

     Cealaltă legendă, și aceasta tot una a dragostei, este ceva mai amuzantă, și mai puțin romantică. Ea are ca personaje un tânăr, o tânără, o zeiță și trei mere:

Atalanta, o tânără cu puteri speciale, din mitologia greacă, alergătoarea cu picioare înaripate, promite să-i fie soție doar aceluia care o va putea întrece în cursă. Prețul unei curse pierdute era chiar moartea. Toți aceia pe care Atalanta îi învingea erau uciși. Cu ajutorul Afroditei, zeița dragostei, tânărul Hippomenes (sau Melanion) reușește să câștige cursa și mâna Atalantei. În timpul cursei, Afrodita a lăsat cele trei mere de aur ale Hesperidelor, să cadă unul câte unul. Atalanta, tot oprindu-se să le culeagă, a pierdut cursa și i-a devenit soție lui Hippomenes. Mai târziu, datorită unor ofense, cei doi sunt transformați în lei.Legendă

   Iar pentru iubitorii de istorie am selectat din toată istoria mondială a pomiculturii doar fragmente din cea a acestei îndeletniciri în țara noastră. De la începuturile existenței sale, omul a fost s-a hrănit culegând fructe, totuși izvoarele istorice ce privesc începuturile de cultură a pomilor sunt destul de puține și este destul de greu de identificat momentul în care omul a trecut la practicarea pomiculturii. În țara noastră precupările de acest gen sunt menționate în atestate istorice, abia după secolele II-III d.H. Primele descoperiri arheologice ce au scos la iveală obiecte folosite în cultura pomilor sau pentru prezentarea fructelor (fructiere), sunt de origine dacă, greacă sau romană. Acestea dovedesc exstența unui preocupări pentru cultura pomilor sau a viței de vie mai dinainte. Însă epoca feudalismului rămâne cea mai favorabilă pentru progresele înregistrate în cultura pomilor – documente din secolele XIV-XV amintesc culturi de meri, peri, pruni, vișini sau piersici în zona subcarpatică, iar altele, din vremea domniei lui Mihai Viteazul, scriu despre vânzarea și cumpărarea grădinilor de pomi. La sfârșitul seculului al XVIII-lea deja avem lucrări și tratate de agricultură și pomicultură în limba română (cele mai multe sunt traduceri din alte limbi), iar în secolul al XIX-lea scrierile ce apar pe lângă seminariile teologice de la Iași sau București menționează soiuri de Mere Domnești, Cretestia, de Ruel sau soiuri de pere Bon Chretien, Beurre Blanc care se cutivau în țara noastră. Tot în această perioadă, în Transilvania, sunt preocupări serioase de a traduce, de a realiza și de a publica lucrări și tratate, dar și publicații economice referitoare la acest subiect, cireșul, prunul, mărul, părul, piersicul și nucul fiind vedetele principale. Mai mult decît atât, tot în secolul al XIX-lea apare si primul tratat ce abordează tema valorificării prunelor. Cam târziu au scris oamenii aceștia despre distilarea țuicii. Nu credeți?

 Primăvară, vară, toamnă. De la floare la fruct:

primavara

Circuitul acesta vrea să arate călătorilor și un alt fel de turism, decât acela montan cu care ne-a obisnuit județul Prahova. Partea de nord a sa este una conacrată culturii de pomi fructiferi, în regim tradițional, dar și intensiv, fiind o importantă zonă producătoare de fructe (la Vălenii de Munte, cel mai mare combinat de sucuri de fructe din Europa de Sud-Est, va valorifica producția de mere, prune, zmeură, afine, mure, caise și piersici ce este colectată din întreg județul, astfel încât nimic din ceea ce se recoltează să nu se piardă).

Traversând cele 18 sate, de la nord spre est, drumețul descoperă comunitățile sătești, se poate caza în gospodării tradiționale, participă la sărbători și obiceiuri ale locului, învață tot felul de activități meșteșugărești direct în atelierele meșteșugarilor – aflând în acest mod și din secretele artei tradiționale, colindă dealurile și livezile cu pomi fructiferi, poate degusta sau cumpăra produse specifice direct de la săteni, participă la culesul fructelor, prepararea dulcețurilor, a vinului sau a tăriilor tradiționale (țuică sau palincă), poate culege plante medicinale – de leac, întreaga aventură dezvăluindu-i frumusețea unei vechi vetre de istorie românească.

Drumul fructelor la „Ziua satului românesc”:

drumul-fructelor2

 

   De exemplu, la Adunați (în vecinătatea imediată a orașului Breaza), pomicultura este una din ocupațiile de bază ale localnicilor, majoritatea culturilor fiind de prun, măr și păr. O plimbare prin aceste livezi sau prin rezervațiile naturale din zonă (Rezervația naturală peisagistică „Costișata” și Rezervația naturală hidrologică „Vâlceaua Pietrei”) este un mod numai bun de a ne reîmprospăta forțele. Sau poate vi se pare interesant cum numele localității Breaza se trage dintr-un cuvînt slavon, breza, care însemnă arbore pătat sau mesteacăn – chiar și astăzi, în jurul orașului sunt pâlcuri de mestecăniș.

   În Poiana Câmpina, pe vremuri, așezate într-o grădină cu pomi fructiferi și fâneață, erau Băile Sărate. Existența și renumele lor începe undeva la începutul anilor ’20 și se încheie în anii ’70. Astăzi mai există doar izvorul natural de apă sărată. Avînd în vedere că mulți chimiști au afirmat că această apă nu poate exista cu adevărat într-o stare atât de pură, Izvorul de la Poiana Câmpina este extrem de valoros, și recunoaște acest lucru chiar și Institutul de Chimie al Ministerului Sănătății.

  Câmpina poartă numele unei plante ce creștea din abundență pe acele plaiuri, a rugului de mure – kopina (cuvânt de proveniență slavă), iar livezile ce înconjoară cele șase sate componente ale comunei Teleaga se cer admirate cu orice preț. Scorțeni este o altă localitate bine cunoscută pentru livezile de măr și prun. Numele acesteia își trage rădăcina din cuvântul scoarță, coaja copacului (lat. Scortea).

   La Teișani livezile de pomi sunt la ele acasă, pe lângă meri, peri și pruni, în zonă crescînd numeroși nuci. Aproape peste tot, inclusiv pe drumurile de țară sau pe drumul național ce duce la Vălenii de Munte, la fiecare pas nucii încărcați de rod te îndeamnă să oprești și să ceri la poarta unei băbuțe, un sirop de nuci verzi.

Andrea

Editor

Website drajna.ro

Articole înrudite

Doar ascultă...

 
Radio drajna.ro
 
Radio drajna.ro
Radio drajna.ro
Template Settings

Color

For each color, the params below will give default values
Green Blue Brown Yellow

Body

Background Color
Text Color
Background Image for Layout Style: Boxed
Layout Style
Select menu
Google Font
Body Font-size
Body Font-family